FANDOM


Diabolik-Lovers-1-1.png
Yui a fost trimisă de tatăl ei să traiască la Conacul Sakamaki, deşi aparent Yui ştie că tatăl ei a plecat în străinătate. Ea ajunge la conac într-o după-masă târziu spre seară. Stingheră la început ea şovăit înainte de a intra, dar când uşa din faţă i s-a deschis, ea a intrat în holul principal. 
Ep 1 0 image.png
Îndată ce a intrat uşa i s-a închis în spatele ei. Mirată de liniştea casei ea înaintat timid. Apoi ea l-a văzut pe Ayato întins pe canapea. S-a apropiat de acesta şi l-a strigat. Văzând că acesta stă perfect nemişcat, ea l-a atins uşor pe mână să îl trezească. La atungerea pielii lui de gheaţă, Yui s-a panicat şi s-a aplecat să îi ia pulsul, să vadă dacă totul este în regulă. În mod ciudat ea nu i-a găsit pulsul. Speriată ea a vrut să sune după o ambulanţă cu mobilul ei, când deodată băiatul a prins-o de mână şi s-a ridicat de pe canapea exasperat de văicăreli ei.
Ayato şi Yui
Yui

Dintro dată eroina s-a trezit întinsă pe canapea, iar băiaitul deasupra ei. Speriată a nu a putut reacţiona deloc. Acesta a linso pe gât şi tocmai se pregătea să o muşte, când apare un alt băiat. Acesta părea mai în vârstă, purta o pereche de ochelari cu ramă pătartă şi părul îl are de culoarea gri. Noul venit îl numeşte pe băiatul de deasupra ei, ,,Ayato" şi îi spune să respecte regulile casei, şi anume de a sta la el în cameră când face acestă activitate intimă.

Ep 1 rd image.jpg
Kanato şi Laito

Yui îşi revine puţin din sperietură şi îl întreabă pe cel de al doilea băiat cine este şi îi spune că a fost trimisă de tatăl ei la ei. Uşăr surprins acesta îi spune că holul nu e locul potrivit de a discuta acest aspect şi o pofteşte într-o cameră. Acolo ea îi întâşneşte pe restul băieţilor şi află că toţi sunt fraţi. Băiatul cu ochelari este Reiji , băiatul roşcat şi cu pălărie Laito , băiatul cu părul mov Kanato , băiatul de pe canapea cu căşti Shu şi ultimul cel care o speriase cu lovitura în perete şi cu stare recalcintrată, Subaru .


Subaru Shu


Nedumerită şi speriată Yui nu pricepe de ce se află acolo. Atunci Shu răspunde la întrebarea fratelui său Reiji, şi îi spune că Yui este un oaspete trimis de la biserică. Apoi menţionează că ea este o mireasă şi că trebuie tratată cu respect şi că nu trebuie omorâtă. Surprinsă de cele auzite eroina doreşte să clarifice totul şi doreşte să 'îşi înştiinţeze tatăl. Însă Ayato i-a luat mobilul şi nu mai vrea să îi dea înapoi. Ea se duce spre el să îşi recupereze telefonul, dar băiatul cu firea recalcintrată, Subaru, îi ia telefonul din mâinile lui Ayato şi îl zdrobeşte.

Pentru ca mai apoi totul să fie şi mai rău, ea află că toţi sunt vampiri. Atunci ca să se apare îşi scoate rozariul,
Ep 1 8th image.jpg

dar fraţii nu par să fie afectaţi. Reiji râde amuzat de neştiinţa ei şi îi spune că lucrurile sfinte, ustoroiul şi lumina soarelui sunt doar poveşti de adormit copii şi că nu au efect. Înfricoşată, ea fuge, dar află că nu poate ieşi din casă şi că este închisă şi sortită să rămână cu vampirii.

Ea continuă să fugă de fraţii deşi aceştia par să se afle oriunde merge ea. Apoi parcă atrasă de etaj ea intră într-o cameră. Acolo ea vede silueta misterioasă a unei femei la fereastră. Atunci când aceasta se întoarce spre ea Yui simte o durere apăsătoare în piept şi cade în genunchi agonizând, lovindu-se de un raft de unde cad nişte cărţi.

Jurnalul secret
Încolţită

Tot acolo ea găseşte jurnalul tatăl lui ei şi o fotografie cu ea de când era mică. Apoi ea citeşte un fragment din jurnal şi află că ea a fost adoptată. Între timp pe nesimţite fraţii se teleportează sus. Acolo toţi o încolţesc şi Yui află că dacă va încerca să fugă va muri. La sfârşit ea leşină şi se trezeşte cu Aytato şi ceilalţi deasupra ei când acesta tocma se pregăteşte să îi bea sângele. Ultimele ei cuvinte sunt rugâminţi disperate către Dumnezeu.

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki